8.5 C
Chernivtsi
vineri, aprilie 26, 2024

DIN ISTORIA PRESEI ROMÂNEȘTI DIN NORDUL BUCOVINEI

 „Monitorul bucovinean” — un ziar de actualitate al românilor din regiunea Cernăuți (În prezent acesta este un proiect realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României) Odată cu prăbușirea Imperiului sovietic, în regiunea Cernăuți au început să apară mai multe publicații în limba română. Unele dintre ele aveau deja o tradiție și erau așteptate de cititor, acestea fiind înființate pentru propagandă comunistă încă în perioada imperiului sovietic. Dar deoarece erau tipărite în limba cititorului autohton, ele erau așteptate, întrucât se simțea o insuficiență cronică a cuvântului scris în română. Astfel, la data de 2 iunie 1957 vede lumina tiparului primul număr al publicației în limba română „Constructorul comunismului” care apărea în centrul raional Hliboca. În aceste aproape șapte decenii și jumătate ziarul nostru a intrat de aproape 7000 de ori în casele cititorilor. Este o întreagă perioadă istorică. Aproape de la cel de al doilea război mondial până la invazia la scară largă a războiului ruso-ucrainean . Văzând odinioară lumina tiparului de trei ori pe săptămână, actualul săptămânal „Monitorul bucovinean” din anul 2000 nu mai este doar o cronică a vieții oamenilor din zona dintre Prut și Siret, ci o publicație de actualitate a românilor din arealul regiunii Cernăuți — de la poalele Carpaților și până la Nistru. Până la începutul anului 1991 ziarul nostru a fost editat de comitetul raional al partidului comunist, iar din 1991 până la sfârșitul lui 2018, de colectivul redacției având cofondatori și Consiliul raional Hliboca plus Administrația raională de stat Hliboca. De la 1 ianuarie 2019 „Monitorul bucovinean” este ziar privat editat de Întreprinderea privată „Redacția ziarului „Novyi den”, care în prezent mai editează în limba română și revista pentru școlari „Recreația mare”, de asemenea un proiect sprijinit financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Până la sfârșitul anilor ’90 ziarul era o publicație tradusă din limba ucraineană. Din 1998 noua conducere a redacției orientează tot mai mult ziarul spre „independență” față de publicația de limbă ucraineană, acestea devenind separate una de alta, publicându-și fiecare materialele sale. De aproape un pătrar de veac ziarul publică articole din istoria poporului român, despre tradițiile și obiceiurile românilor în nordul Bucovinei și renașterea acestora. Unul din scopurile principale este promovarea limbii române în teritoriul nordului Bucovinei, nordului Basarabiei și ținutului Herța, care alcătuiesc regiunea Cernăuți, păstrarea identității lingvistice a etnicilor români. Odată cu începerea perioadei de renaștere națională, în ziar apar paginile tematice „Doina”, „Legenda”, „Floarea soarelui”, pagini de religie, ceea ce până la 1991 era interzis. Nu lipsesc paginile de literatură. Au fost publicate sute de articole despre deportările în masă a românilor din zonă, represiunile staliniste și calvarele din 1941 de la Lunca și Fântâna Albă. Aceste intenții se păstrează în redacție și la ora actuală. În ultima vreme redacția ține legături cu autori din România, articolele cărora sunt publicate în paginile „Monitorului bucovinean”. Până în 1998 ziarul de limbă română era condus de redactorii-șefi ai ziarului ucrainean, necunoscători ai limbii române, care țineau un redactor adjunct pentru ediția în limba română, acesta coordonând activitatea secției de traduceri. Cel mai mult în această funcție s-a aflat Vasile Lazurca, peste treizeci de ani, care i-a urmat pe cunoscuții ziariști Ilie Ștefureac și Gheorghe Aiftodi, care au stat la începuturile editării publicației în anii 50-60 ai secolului trecut. În 1998 am avut onoarea să preiau conducerea acestei redacții. Astfel mi-am pus semnătura pe mai bine de 1200 de ediții ale săptămânalului care sper că vă bucură de fiecare dată. Și o dovadă a  acestui fapt este încă tirajul pe suport de hârtie, dar și cel electronic. Mulțumirile noastre pentru voi, dragi cititori, sunt fără de margini. Datorită vouă existăm în mare parte. Acest site a fost înființat la finele anului trecut (2022) – monitorbuk.com. În scurt timp el a devenit popular printre cititori, fiind nu doar un ziar local, ci o publicație devenită cunoscută departe peste hotare, datorită faptului că poate fi accesată oriunde pe fața pământului unde este rețea Internet. Ne bucurăm de faptul că am fost găsiți de concetățeni de ai noștri din diferite colțuri ale lumii, care s-au bucurat să citească informații și articole de la baștină. Pentru noi bucuria este și mai mare. Lărgindu-se cercul de cititori și materiale de presă, site-ul pe care îl aveam necesita neapărat o dezvoltare și îmbunătățire. Astfel, datorită Proiectului „Asigurarea continuității apariției ziarului românesc „Monitorul bucovinean”, regiunea Cernăuți, Ucraina” finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, am avut posibilitatea de a schimba imaginea site-ului și de al perfecționa considerabil, fapt pentru care aducem sincere mulțumiri. Nicolae Șapcă.

2,000FaniÎmi place

Cele mai recente știri